Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
skip to main |
skip to sidebar
OCNA DE FIER
- ocnadefier
- COMUNA OCNA DE FIER, CARAS - SEVERIN, Romania
search
Din istoria comunei Ocna de Fier
COMUNA OCNA DE FIER
Denumirea oficială a comunei de la unirea Banatului cu România este Ocna de Fier, însă această denumire o regăsim în unele documente chiar şi înainte de evenimentele de la 1918. Sub regimul austro-ungar s-a numit Vasko, iar în unele cărţi şi documente în limba germană apare cu numele de Eisenstein. Ambele denumiri traduse în limba română înseamnă piatră de fier. Cuvântul ocnă este de provenienţă slavă şi a fost împrumutat de unguri ăşi de români pentru denumirea de mină. În „ Dicţionarul limbii române moderne ”, cuvântul ocnă are cu totul alt înţeles dar în cazul comunei Ocna de Fier el are înţeles de mină.
O altă denumire veche a comunei şi care apare în documentele vechi în paralel cu cea de Ocna de Fier este de Moraviţa, după denumirea râului care străbate comuna.
În legătură cu numirea comunei putem face următoarele referiri:
- în colecţia Marsigli din Bologna, se află „ Conscriptio Districtum”- conscripţia districtelor din Banat, făcută circa în 1690-1700 şi arată că în districtul BOKCSA se află localitatea MORAVITZA.
- în „ Monografia Episcopiei Caransebeşului ”, se arată: „ la 10 km sud-est de Bocşa Montană , pe valea îngustă a Moraviţei , este situată Ocna de Fier care s-a mai numit şi Moraviţa, Eisenstein şi Vasko. Interesant că la 1690-1700 se aminteşte de Moraviţa în circumscripţia Bocşa dar în conscripţia din 1717 nu se aminteşte numic despre ea. ”
-În lucrarea sa „ Comuna Ocna de Fier ”, preotul Simion Novac, preluînd unele date din cronica parohială, începută de predecesorii săi Constantin Păuşan şi Aurel Simu, redă unele date referitoare la conscripţia lui Marsigli şi în plus mai descrie: „ Numele de Eisenhammer se găseşte în harta contelui Mercy ca fiind al unei comune de lângă Vasiova. Numele de Eisenstein figurează sub dominaţia austriacă între anii 1718-1778. Vasko sub dominaţia ungară între 1717-1919. Denumirea de astăzi Ocna de Fier datează din 1920.”
-într-o broşură intitulată „ Almanach edat din incidentul Adunării generale jubiliare ţinută în zilele de 10-22 şi 11-23 septembrie 1895 la Caransebeş ” se vorbeşte de învăţătorul Avram Miter din Ocna de Fier şi nu din Vasko cum era denumirea comunei la acea dată.
Ceea ce este interesant şi totodată de remarcat este faptul că, în ciuda mai multor denumiri oficiale date de stăpânirea maghiară , au fost folosite şi denumirile româneşti ale localităţii ceea ce arată caracterul şi originea românească a localităţii şi a locuitorilor ei.
ISTORICUL LOCALITĂŢII
Comuna Ocna de Fier este una dintre cele mai noi localităţi ale judeţului Caraş – Severin şi istoricul ei se leagă strict de istoria mineritului în regiunea Bocşa – Ocna de Fier – Dognecea. Mineritul în această regiune este foarte vechi şi începuturile lui se pierd în negura vremilor.
Cele mai vechi urme ce s-au găsit datează din timpul romanilor. Minerii mai bătrâni povesteau că au fost găsite unelte şi galerii de pe timpul romanilor, lucru confirmat şi de unii scriitori care s-au ocupat cu istoria mineritului de pe aceste meleaguri.
Referindu-ne concret la istoricul comunei, trebuie să facem precizarea că prima referire documentară la aceste meleaguri a făcut-o Francisc Griselini în anul 1780 în lucrarea sa „ Istoria Banatului Timişean” unde arată că a vizitat minele de cupru şi fier numite Simon-Iuda. Nu arată nicăieri că ar fi fost şi o localitate cu acest nume. El a întocmit chiar şi o hartă cu localităţile pe care le-a vizitat în această regiune dar fără a menţiona vreo localitate cu numele Simon-Iuda sau Moraviţa.
Nicolae Corneanu în „ Monografia Episcopiei Caransebeşului ” relatează: „ interesant că la 1690-1700 se aminteşte de Moraviţa în conscripţia Bocşa, dar conscripţia din 1717 nu mai află nimerit să pomenească nimic de ea.” Din aceasta putem deduce că la data vizitei lui Griselini în această regiune exista totuşi o comună cu numele Moraviţa. Din păcate nu se face nici o referire cu privire la aşezarea acestei localităţi.
În lucrarea preotului Simion Novac intitulată „ Comuna Ocna de Fier ” se arată următoarele: „ inginerul Przybovschy zice: valea Moraviţei a fost vremelnic locuită încă din secolul al XVII- lea de către fugarii de pe teritoriul Ungariei, care în timpul războaielor turceşti, s-au refugiat în munţi din cauza turcilor şi care foarte adesea se îndeletniceau cu aducerea la suprafaţă a diferitelor minereuri aflate în acel ţinut şi a căror au fost descoperite înainte cu 40 de ani faţă de scrierea cărţii inginerului Przybovschy, în lucrările de curăţire a abatajului , ca felurite resturi de cuptoare vechi şi zgura…….Este tendenţioasă afirmaţia istoricului maghiar Fr. Pesty care afirmă că această comună s-ar fi înfiinţat în anul 1809 .”
Coreolan Buracu în opera sa „Istorie a Banatului de Severin”,zice că prin pacea de la Belgrad din 18 septembrie 1739, Austria pierde Oltenia şi cele cinci districte de pe malul drept al Dunării, Orşova şi insula Ada – Kaleh,iar Cerna devine hotarul dintre Banatul Severinului şi Ţara Românească. În această epocă se aşează prin satele rărite de populaţie mai multe familii din Oltenia cu preoţii lor români,macedoneni şi albanezi.
Tot din lucrarea citată mai sus aflăm următoarele : „Iată ce declară inginerul Geza von Bene : deasupra văii Aron pe drumul ce şerpuieşte înspre dealul Dănila, la marginea drumului se vede şi astăzi locul şi ruinele unei vechi biserici mici .Foarte probabil că în acest loc s-a aflat biserica localităţii Lekusbanya, pe care o aminteşte Pesti Frigyes în lucrarea sa „ Istoria Banatului Severin şi a judeţului Severin”,care a fost amintită şi întru-n manuscris din Evul Mediu”.Urmele acestei biserici mici se văd şi astăzi. Localnicii îi ziceau biserica ungurească datorită faptului că aici trăind mulţi unguri înaintea românilor cu siguranţă aceştia şi-au ridicat o biserică catolică.
Nu se ştie unde au plecat locuitorii acestui sat unguresc şi cum a dispărut localitatea , cert este că nu s-au aşezat alături de românii aşezaţi mai în jos de ei şi care formau un sătuleţ numit Simon Iuda.
În anul 1803 ,s-a spart sătuleţul Simon Iuda , probabil datorită unei molime şi familiile de aici vin şi se aşează o parte alături de coloniştii de pe valea Moraviţei iar altă parte se aşează în comunele din împrejur. Prin contopirea locuitorilor din valea Moraviţei cu cei veniţi din Simon Iuda ia naştere comuna Ocna de Fier. Din 1803 această nouă localitate aparţine administrativ şi bisericesc de comuna Vasiova.
În anul 1815 locuitorii din Ocna de Fier îşi construiesc prima biserică sub formă de capelă, iar de la 1 iulie 1817 se proclamă parohie de sine stătătoare. Tot din această perioadă datează şi prima scoală românească din Ocna de Fier în ciuda faptului că primul învăţător al cărui nume apare într-un document este cel al lui Dimitrie Izvernaru, în anul 1900 – 1901.
În anul 1859, pe o cruce de piatră apare pentru prima dată scris „ comunitatea Ocna de Fier ”, iar între anii 1871 – 1873 se construieşte o linie de cale ferată industrială Ocna de Fier – Bocşa – Vasiova – Reşiţa pe care se transporta minereul de fier. La 1 septembrie 1902 şcoala românească din Ocna de Fier este desfiinţată de statul maghiar şi copiii sunt puşi să înveţe în limba maghiară, iar localităţii i se schimbă numele în maghiarul Vasko lucru ce durează până în anul 1920.
Administrativ comuna Ocna de Fier devine de sine stătătoare în anul 1823 iar primul primar al comunei este Tismonaru Constantin, urmat în 1829 de Cătunar Mihai, în 1860 de Hubian Atanasie , în 1861 de Boulescu Constantin, în 1878 de Marcu Antoniu etc. Din anul 1961 comuna va aparţine administrativ de oraşul Bocşa până în 1990.
Odată cu desfiinţare minelor din anul 1994, numărul locuitorilor a scăzut foarte mult ajungându - se în prezent la aproximativ 600 de persoane dintre care cei mai mulţi cu vârsta peste 50 de ani.
BISERICA
Biserica din Ocna de Fier a fost zidită în anii 1815 – 1816 în formă de capelă fără turn, zidurile fiind din piatră iar plafonul drept, fără boltă dar destul de încăpătoare pentru cele trei sute de suflete câte număra atunci parohia. Comuna Ocna de Fier s-a înfiinţat în 1803, până la zidirea bisericii nu avea preot, era filie la parohia Vasiova. La 1 iulie 1817 este decretată parohie de sine stătătoare iar primul preot paroh este Ioan Georgeviciu, fost preot la parohia Văliug timp de şapte ani şi fost învăţător în comuna Ciclova – Română.
În anul 1837 încep lucrările pregătitoare pentru zidirea turnului bisericii, lucrări ce se termină în 1840. în anul 1888 a fost reconstruită vechea biserică, dându-i-se forma de azi. S-a dărâmat întâi vechea capelă afară de turn şi de cele două ziduri laterale iar apoi s-a construit noua biserică cu ziduri boltite şi cu altarul în formă de absidă care a fost adăugat zidurilor vechi adăugându-se astfel circa 10 metri lungimii bisericii. Reconstrucţia bisericii a fost făcută de inginerul Aurel Diaconoviciu din Bocşa Montană şi a costat 2345 de florini.
Între 1895 – 1896 au fost sculptate o parte din iconostasul şi mobilierul bisericii de către sculptorul Pavel Muntean din comuna Berlişte. În anul 1902 iconostasul este definitivat de sculptorul Ioan Cotârlă din Oraviţa. Între 1902 – 1903 întreaga biserică, inclusiv iconostasul, sunt pictate de pictorul Filip Matei din Vasiova.
Deasupra uşii de la intrarea în biserică se află inscripţia: „această biserică s-a zidit în anul 1816, s-a renovat mărindu-se în anul 1888, iar la anul 1903 s-a sculptat şi pictat, sfinţindu-se prin mandatarul episcopesc Înalt Prea Cuvioşia Sa Domnul Arhimandrit şi Vicariu episcopesc Filaret Musta la 23 iulie 1903.”
Între anii 1928 – 1929 pictura a fost renovată de către pictorul Gheorghe Marişescu din Bocşa Montană, biserica fiind sfinţită la 24 octombrie 1943 de episcopul Veniamin Nistor.
Între anii 1996 – 1999 biserica este renovată atât în interior cât şi în exterior, renovare care duce însă la stricarea picturii lui Filip Matei, prin adăugarea unor noi medalioane cât şi prin intervenţia grosolană asupra scenelor şi sfinţilor pictaţi anterior. Noua pictură a fost sfinţită de episcopul Laurenţiu Streza al Caransebeşului la 19 noiembrie 2000.
Primul preot paroh care a slujit în această parohie a fost Georgevici Ioan, cel care a păstorit parohia între 1817 – 1842 şi a fost urmat de fiul său preotul Georgevici Alexa între anii 1842 – 1878. Păuşan Constantin a slujit la Ocna de Fier între anii 1880 – 1910, fiind urmat de Simu Aurel între 1911 – 1953. În anul 1953 este numit paroh la Ocna de Fier preotul Novac Simion care păstoreşte până în 1975 când se pensionează şi e înlocuit cu preotul Ştefan Spiridon. Acesta din urmă păstoreşte la Ocna de Fier până în 1998. Între 1999 – 2001 păstoreşte preotul Vasile Dragoş.
CONCLUZII
Comuna Ocna de Fier a luat fiinţă prin contopirea locuitorilor proveniţi din trei sate diferite: Simon-Iuda, Moraviţa şi colonia maghiară Vascko, iar istoricul ei este legat strict de istoricul mineritului din aceste locuri.
În decursul timpului comuna poartă mai multe denumiri în funcţie de limba pe care o vorbeau stăpânitorii Banatului: Vascko, Eisenstein, Moraviţa sau Ocna de Fier.
Biserica e construită în trei etape şi renovată de mai multe ori. Prima pictură a bisericii a făcut-o Filip Matei, pictură distrusă prin restaurarea din 1999.
Între preoţii slujitori se remarcă Ioan Georgevici, primul preot paroh, Aurel Păuşan, Simion Novac şi Spiridon Ştefan.
Prin închiderea minelor numărul locuitorilor comunei a scăzut foarte mult zona devenind mai mult una turistică în care locuitorii Timişoarei caută liniştea şi frumuseţea naturii.
.
Denumirea oficială a comunei de la unirea Banatului cu România este Ocna de Fier, însă această denumire o regăsim în unele documente chiar şi înainte de evenimentele de la 1918. Sub regimul austro-ungar s-a numit Vasko, iar în unele cărţi şi documente în limba germană apare cu numele de Eisenstein. Ambele denumiri traduse în limba română înseamnă piatră de fier. Cuvântul ocnă este de provenienţă slavă şi a fost împrumutat de unguri ăşi de români pentru denumirea de mină. În „ Dicţionarul limbii române moderne ”, cuvântul ocnă are cu totul alt înţeles dar în cazul comunei Ocna de Fier el are înţeles de mină.
O altă denumire veche a comunei şi care apare în documentele vechi în paralel cu cea de Ocna de Fier este de Moraviţa, după denumirea râului care străbate comuna.
În legătură cu numirea comunei putem face următoarele referiri:
- în colecţia Marsigli din Bologna, se află „ Conscriptio Districtum”- conscripţia districtelor din Banat, făcută circa în 1690-1700 şi arată că în districtul BOKCSA se află localitatea MORAVITZA.
- în „ Monografia Episcopiei Caransebeşului ”, se arată: „ la 10 km sud-est de Bocşa Montană , pe valea îngustă a Moraviţei , este situată Ocna de Fier care s-a mai numit şi Moraviţa, Eisenstein şi Vasko. Interesant că la 1690-1700 se aminteşte de Moraviţa în circumscripţia Bocşa dar în conscripţia din 1717 nu se aminteşte numic despre ea. ”
-În lucrarea sa „ Comuna Ocna de Fier ”, preotul Simion Novac, preluînd unele date din cronica parohială, începută de predecesorii săi Constantin Păuşan şi Aurel Simu, redă unele date referitoare la conscripţia lui Marsigli şi în plus mai descrie: „ Numele de Eisenhammer se găseşte în harta contelui Mercy ca fiind al unei comune de lângă Vasiova. Numele de Eisenstein figurează sub dominaţia austriacă între anii 1718-1778. Vasko sub dominaţia ungară între 1717-1919. Denumirea de astăzi Ocna de Fier datează din 1920.”
-într-o broşură intitulată „ Almanach edat din incidentul Adunării generale jubiliare ţinută în zilele de 10-22 şi 11-23 septembrie 1895 la Caransebeş ” se vorbeşte de învăţătorul Avram Miter din Ocna de Fier şi nu din Vasko cum era denumirea comunei la acea dată.
Ceea ce este interesant şi totodată de remarcat este faptul că, în ciuda mai multor denumiri oficiale date de stăpânirea maghiară , au fost folosite şi denumirile româneşti ale localităţii ceea ce arată caracterul şi originea românească a localităţii şi a locuitorilor ei.
ISTORICUL LOCALITĂŢII
Comuna Ocna de Fier este una dintre cele mai noi localităţi ale judeţului Caraş – Severin şi istoricul ei se leagă strict de istoria mineritului în regiunea Bocşa – Ocna de Fier – Dognecea. Mineritul în această regiune este foarte vechi şi începuturile lui se pierd în negura vremilor.
Cele mai vechi urme ce s-au găsit datează din timpul romanilor. Minerii mai bătrâni povesteau că au fost găsite unelte şi galerii de pe timpul romanilor, lucru confirmat şi de unii scriitori care s-au ocupat cu istoria mineritului de pe aceste meleaguri.
Referindu-ne concret la istoricul comunei, trebuie să facem precizarea că prima referire documentară la aceste meleaguri a făcut-o Francisc Griselini în anul 1780 în lucrarea sa „ Istoria Banatului Timişean” unde arată că a vizitat minele de cupru şi fier numite Simon-Iuda. Nu arată nicăieri că ar fi fost şi o localitate cu acest nume. El a întocmit chiar şi o hartă cu localităţile pe care le-a vizitat în această regiune dar fără a menţiona vreo localitate cu numele Simon-Iuda sau Moraviţa.
Nicolae Corneanu în „ Monografia Episcopiei Caransebeşului ” relatează: „ interesant că la 1690-1700 se aminteşte de Moraviţa în conscripţia Bocşa, dar conscripţia din 1717 nu mai află nimerit să pomenească nimic de ea.” Din aceasta putem deduce că la data vizitei lui Griselini în această regiune exista totuşi o comună cu numele Moraviţa. Din păcate nu se face nici o referire cu privire la aşezarea acestei localităţi.
În lucrarea preotului Simion Novac intitulată „ Comuna Ocna de Fier ” se arată următoarele: „ inginerul Przybovschy zice: valea Moraviţei a fost vremelnic locuită încă din secolul al XVII- lea de către fugarii de pe teritoriul Ungariei, care în timpul războaielor turceşti, s-au refugiat în munţi din cauza turcilor şi care foarte adesea se îndeletniceau cu aducerea la suprafaţă a diferitelor minereuri aflate în acel ţinut şi a căror au fost descoperite înainte cu 40 de ani faţă de scrierea cărţii inginerului Przybovschy, în lucrările de curăţire a abatajului , ca felurite resturi de cuptoare vechi şi zgura…….Este tendenţioasă afirmaţia istoricului maghiar Fr. Pesty care afirmă că această comună s-ar fi înfiinţat în anul 1809 .”
Coreolan Buracu în opera sa „Istorie a Banatului de Severin”,zice că prin pacea de la Belgrad din 18 septembrie 1739, Austria pierde Oltenia şi cele cinci districte de pe malul drept al Dunării, Orşova şi insula Ada – Kaleh,iar Cerna devine hotarul dintre Banatul Severinului şi Ţara Românească. În această epocă se aşează prin satele rărite de populaţie mai multe familii din Oltenia cu preoţii lor români,macedoneni şi albanezi.
Tot din lucrarea citată mai sus aflăm următoarele : „Iată ce declară inginerul Geza von Bene : deasupra văii Aron pe drumul ce şerpuieşte înspre dealul Dănila, la marginea drumului se vede şi astăzi locul şi ruinele unei vechi biserici mici .Foarte probabil că în acest loc s-a aflat biserica localităţii Lekusbanya, pe care o aminteşte Pesti Frigyes în lucrarea sa „ Istoria Banatului Severin şi a judeţului Severin”,care a fost amintită şi întru-n manuscris din Evul Mediu”.Urmele acestei biserici mici se văd şi astăzi. Localnicii îi ziceau biserica ungurească datorită faptului că aici trăind mulţi unguri înaintea românilor cu siguranţă aceştia şi-au ridicat o biserică catolică.
Nu se ştie unde au plecat locuitorii acestui sat unguresc şi cum a dispărut localitatea , cert este că nu s-au aşezat alături de românii aşezaţi mai în jos de ei şi care formau un sătuleţ numit Simon Iuda.
În anul 1803 ,s-a spart sătuleţul Simon Iuda , probabil datorită unei molime şi familiile de aici vin şi se aşează o parte alături de coloniştii de pe valea Moraviţei iar altă parte se aşează în comunele din împrejur. Prin contopirea locuitorilor din valea Moraviţei cu cei veniţi din Simon Iuda ia naştere comuna Ocna de Fier. Din 1803 această nouă localitate aparţine administrativ şi bisericesc de comuna Vasiova.
În anul 1815 locuitorii din Ocna de Fier îşi construiesc prima biserică sub formă de capelă, iar de la 1 iulie 1817 se proclamă parohie de sine stătătoare. Tot din această perioadă datează şi prima scoală românească din Ocna de Fier în ciuda faptului că primul învăţător al cărui nume apare într-un document este cel al lui Dimitrie Izvernaru, în anul 1900 – 1901.
În anul 1859, pe o cruce de piatră apare pentru prima dată scris „ comunitatea Ocna de Fier ”, iar între anii 1871 – 1873 se construieşte o linie de cale ferată industrială Ocna de Fier – Bocşa – Vasiova – Reşiţa pe care se transporta minereul de fier. La 1 septembrie 1902 şcoala românească din Ocna de Fier este desfiinţată de statul maghiar şi copiii sunt puşi să înveţe în limba maghiară, iar localităţii i se schimbă numele în maghiarul Vasko lucru ce durează până în anul 1920.
Administrativ comuna Ocna de Fier devine de sine stătătoare în anul 1823 iar primul primar al comunei este Tismonaru Constantin, urmat în 1829 de Cătunar Mihai, în 1860 de Hubian Atanasie , în 1861 de Boulescu Constantin, în 1878 de Marcu Antoniu etc. Din anul 1961 comuna va aparţine administrativ de oraşul Bocşa până în 1990.
Odată cu desfiinţare minelor din anul 1994, numărul locuitorilor a scăzut foarte mult ajungându - se în prezent la aproximativ 600 de persoane dintre care cei mai mulţi cu vârsta peste 50 de ani.
BISERICA
Biserica din Ocna de Fier a fost zidită în anii 1815 – 1816 în formă de capelă fără turn, zidurile fiind din piatră iar plafonul drept, fără boltă dar destul de încăpătoare pentru cele trei sute de suflete câte număra atunci parohia. Comuna Ocna de Fier s-a înfiinţat în 1803, până la zidirea bisericii nu avea preot, era filie la parohia Vasiova. La 1 iulie 1817 este decretată parohie de sine stătătoare iar primul preot paroh este Ioan Georgeviciu, fost preot la parohia Văliug timp de şapte ani şi fost învăţător în comuna Ciclova – Română.
În anul 1837 încep lucrările pregătitoare pentru zidirea turnului bisericii, lucrări ce se termină în 1840. în anul 1888 a fost reconstruită vechea biserică, dându-i-se forma de azi. S-a dărâmat întâi vechea capelă afară de turn şi de cele două ziduri laterale iar apoi s-a construit noua biserică cu ziduri boltite şi cu altarul în formă de absidă care a fost adăugat zidurilor vechi adăugându-se astfel circa 10 metri lungimii bisericii. Reconstrucţia bisericii a fost făcută de inginerul Aurel Diaconoviciu din Bocşa Montană şi a costat 2345 de florini.
Între 1895 – 1896 au fost sculptate o parte din iconostasul şi mobilierul bisericii de către sculptorul Pavel Muntean din comuna Berlişte. În anul 1902 iconostasul este definitivat de sculptorul Ioan Cotârlă din Oraviţa. Între 1902 – 1903 întreaga biserică, inclusiv iconostasul, sunt pictate de pictorul Filip Matei din Vasiova.
Deasupra uşii de la intrarea în biserică se află inscripţia: „această biserică s-a zidit în anul 1816, s-a renovat mărindu-se în anul 1888, iar la anul 1903 s-a sculptat şi pictat, sfinţindu-se prin mandatarul episcopesc Înalt Prea Cuvioşia Sa Domnul Arhimandrit şi Vicariu episcopesc Filaret Musta la 23 iulie 1903.”
Între anii 1928 – 1929 pictura a fost renovată de către pictorul Gheorghe Marişescu din Bocşa Montană, biserica fiind sfinţită la 24 octombrie 1943 de episcopul Veniamin Nistor.
Între anii 1996 – 1999 biserica este renovată atât în interior cât şi în exterior, renovare care duce însă la stricarea picturii lui Filip Matei, prin adăugarea unor noi medalioane cât şi prin intervenţia grosolană asupra scenelor şi sfinţilor pictaţi anterior. Noua pictură a fost sfinţită de episcopul Laurenţiu Streza al Caransebeşului la 19 noiembrie 2000.
Primul preot paroh care a slujit în această parohie a fost Georgevici Ioan, cel care a păstorit parohia între 1817 – 1842 şi a fost urmat de fiul său preotul Georgevici Alexa între anii 1842 – 1878. Păuşan Constantin a slujit la Ocna de Fier între anii 1880 – 1910, fiind urmat de Simu Aurel între 1911 – 1953. În anul 1953 este numit paroh la Ocna de Fier preotul Novac Simion care păstoreşte până în 1975 când se pensionează şi e înlocuit cu preotul Ştefan Spiridon. Acesta din urmă păstoreşte la Ocna de Fier până în 1998. Între 1999 – 2001 păstoreşte preotul Vasile Dragoş.
CONCLUZII
Comuna Ocna de Fier a luat fiinţă prin contopirea locuitorilor proveniţi din trei sate diferite: Simon-Iuda, Moraviţa şi colonia maghiară Vascko, iar istoricul ei este legat strict de istoricul mineritului din aceste locuri.
În decursul timpului comuna poartă mai multe denumiri în funcţie de limba pe care o vorbeau stăpânitorii Banatului: Vascko, Eisenstein, Moraviţa sau Ocna de Fier.
Biserica e construită în trei etape şi renovată de mai multe ori. Prima pictură a bisericii a făcut-o Filip Matei, pictură distrusă prin restaurarea din 1999.
Între preoţii slujitori se remarcă Ioan Georgevici, primul preot paroh, Aurel Păuşan, Simion Novac şi Spiridon Ştefan.
Prin închiderea minelor numărul locuitorilor comunei a scăzut foarte mult zona devenind mai mult una turistică în care locuitorii Timişoarei caută liniştea şi frumuseţea naturii.
.
ECHIPA DE FOTBAL DIN 2007
ECHIPA DE FOTBAL DIN ANUL 1986 JUNIORI
ECHIPA DE FOTBAL DIN ANUL1976
ocna de fier acum 100 de ani
ocna de fier
ocna de fier
ocna de fier
ocna de fier
ocnadefier
ocna de fier
ocna de fier
ocna de fier
ocna de fier
ocna de fier acum 100 de ani
ocna de fier primavara
ocna de fier iarna
LA OCNA DE FIER
accident ocna de fier
iarna la ocna
iarna la ocna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu